Contraceptie pentru libertatea ta - SexSafe

Horoscopul dragostei
in luna iulie
berbec taur gemeni rac leu fecioara balanta scorpion sagetator capricorn varsator pesti
calculator ovulatie
calculator ovulatie

Semne că lucrezi intr-un mediu toxic

Semne că lucrezi intr-un mediu toxic

Foarte puțini oameni au sansa de a face bani din pasiunile lor, iar restul, trebuie să facă unele compromisuri pentru a își câștiga existența. Nu e greu de înțeles de ce uneori ajungem în situația de a lucra într-un mediu toxic, fără să înțelegem că o astfel de situație ne face rau fizic și psihic pe termen lung.

De ce ajungem să tolerăm un mediu neplăcut?

Ratele, datoriile, consumerismul, toate ne condiționează în a avea venituri cât mai mari, iar pentru asta, de multe ori, renunțăm la confortul nostru. Traiul devine din ce în ce mai scump, tehnologia avansează de la zi la zi, iar noi trebuie să ținem pasul, să fim în rândul lumii. Toate acestea ne fac să închidem ochii, să acceptăm aproape orice pentru că ne gândim că cu greu ajungem să avem un venit stabil.

Celălalt aspect al faptului că mulți oameni acceptă multe comportamente indezirabile la muncă este reprezentat de faptul că avem o mare rezistență la schimbare, că ne gândim că greu nimerim mai bine și că mai bine suporți un mediu neplăcut decât să îmbrățișezi necunoscutul.

Semne că lucrezi intr-un mediu toxic

Care sunt semnele că lucrăm într-un mediu toxic?

Majoritatea oamenilor mai închid ochii când vine vorba de unele aspecte neplăcute la serviciu, dar un mediu toxic are caracteristici mult mai bine definite:

  1. Fiecare dimineaţă este un chin. Cu greu găsești resursele să te dai jos din pat, să te pregătești, iar în stomac ai permanent un nod.
  2. Nu ai niciun moment de respiro. Pauza este un lux pe care nu ţi-l permiți, deși legea e clară și toți avem drept la pauză.
  3. Tensiunea se simte în aer. Simți că în curând urmează să explodeze cineva, iar tensiunea este aproape palpabilă.
  4. Stai cu frică. Într-un mediu toxic mereu ești în defensivă, aștepți ca cineva să te provoace, iar tu să trebuiască să te aperi.
  5. Esti umilit, jignit, amenințat. Fie că este vorba de un coleg sau chiar de un superior, astfel de comportament nu trebuie acceptat sub nicio formă.
  6. Nu ți se respectă programul. Dacă ești ținut peste program sau deranjat în timpul tău liber fără niciun motiv serios, trebuie pus piciorul în prag.

Cum putem să îmbunătățim situația?

Indiferent care sunt motivele pentru care lucrăm într-un mediu toxic, cei de la conducere și resurse umane trebuie să fie la curent cu tot ce ți se întâmplă. Fiecare nemulțumire a ta este pertinentă și sub nicio formă nu trebuie să accepți să fii redus la tăcere. Dacă plângerile tale verbale sunt ignorate, lasă cereri la secretariat, mereu cu număr de înregistrare, iar dacă tot nu primești răspuns și susținere pentru situația ta, poți să mergi mai departe și să reclami situația la Inspectoratul Teritorial de Muncă unde se demarează o anchetă. Sub nicio formă nu trebuie să accepți umilințe, să îți fie ignorate nevoile de bază. Avem legi care ne protejează de astfel de situații.

Suportăm situația, facem schimbări sau ne dăm demisia?

Uneori, suntem puși în situația de a suporta mult chin și bătaie de cap pentru că nu ne putem permite să schimbăm jobul din cauza beneficiilor pe care ni le aduce. Cu toate astea, avem dreptul să ne dăm silința să schimbăm cât de mult putem pentru că, pe termen lung, un post stresant are un preț mult mai mare: degradarea stării noastre fizice și psihice.

Alterarea stării de sănătate, tulburările psihice, degradarea relației cu familia, toate astea sunt mult mai greu de rezolvat, iar demisia poate fi o alegere inspirată pe termen lung. In definitiv, jobul este o parte importantă din viața noastră, dar nu trebuie să fie motiv de chin și de suferință.

Horoscopul dragostei berbec balanta rac taur scorpion leu
gemeni sagetator fecioara varsator capricorn pesti
Sanatate
Infecția cu HPV
Infecția cu HPV este principala cauza pentru cancerul de col uterin, ...
Sanatate
Vitaminele in sarcina
În majoritatea cazurilor, imediat după momentul în ...
Sanatate
Infertilitatea, o problema moderna cu un parcurs anevoios
Aproximativ 1 din 4 cupluri se confrunta cu problema infertilitatii”, ...
Sanatate
Importanta colposcopiei
Dr.Irina Stelea - medic primar obstetrica si ginecologie, competenta ...
Sanatate
Amniocenteza
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Cui ii e frica de sexualitate, cu Vintila Mihailescu
    Citeste mai mult ...
Sanatate
Rh-ul negativ
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Investigatiile ginecologice anuale
Dr.Carmen Negoescu-Gindac - medic specialist obsterica-ginecologie ...
Sanatate
Cistita cronica
Dr.Anca Paunescu - medic specialist - medicina generala - Clinica ...
Sanatate
Factorii de risc in cancerul mamar
Dr.Irina Stelea-medic primar ginecolog-Centrul Medical Mediclass ...
Lifestyle
Raliul Argeșului CATENA 2020 – START în prima etapă a Campionatului
Sezonul competițional 2020 a debutat cu succes cu Raliul Argeșului ...
Lifestyle
Carmen Nistor, caligraf ’’Scrisul românesc arhaic e foarte
Carmen Nistor îi învață pe oameni să scrie. Culmea, ...
Lifestyle
Exercițiu de tandrețe cu Oana Pellea și Mircea Rusu
Pe 15 iunie, după trei luni de izolare, am pus din nou piciorul ...
Lifestyle
Cristian Mungiu, director AIFF: Pregătim un festival de film
În plină pregătire a festivalului de film american AIFF, ...
Lifestyle
Liviana Tane: Poveștile sunt esența umanității
M-am întâlnit cu Liviana Tane cu câteva zile ...
Lifestyle
Andrei Crăciun(II) : Cred în compasiune, bunătate și iubirea
In istoria umanitatii, poetii au fost adesea cei care au strigat ...
Lifestyle
Sănătate zi de zi!
Avem nevoie în orice zi să ne cunoaștem bine trupul și ...
Lifestyle
Catena sarbatoreste femeia
Primele raze de soare primăvăratice le-au deschis colegilor noștri ...
Lifestyle
Florin Chirițescu: Flamenco îți dă puterea de a fi tu!
Flamenco e mai mult decât un dans. Flamenco e spirit. Flamenco ...
Lifestyle
Totul va fi bine! Paste fericit!
Gânduri bune, iubire și sănătate ne urează și Nico, ...
Politica de confidentialitate