Saptamana 34 de sarcina
Copilul meu
În săptămâna 34 de sarcină, fătul ajunge să cântărească aproximativ 2.500 de grame și să aibă o lungime, de la creștet și până la șezut de 31 de centimetri. Copilul ia în greutate în medie 250 de grame săptămânal, această creștere rapidă se va încetini spre finalul sarcinii. Țesutul adipos este bine format, astfel că aspectul încrețit al pielii a dispărut, aceasta devind netedă. Smegma embrionară, care protejează pielea bebelușului, devine de acummai groasă, astfel că, la momentul nașterii, mai este prezentă doar la nivelul plicilor cutanate. Plămânii continuă să se maturizeze până în săptămâna 37 de sarcină, însă dacă nașterea ar surveni acum, bebelușii s-ar comporta destul de bine în mediul extrauterin. Fătul se mișcă acum mai puțin decât înainte, din cauza spațiului insuficient din uter. El stă lipit de peretele uterin și este foarte probabil că mama să-și dea seama unde este spatele sau piciorușele.
Corpul meu
Deși nu mai este mult până la aducerea pe lume a bebelușului, mama resimte această perioadă ca fiind una grea, deoarece oboseala fizică, cât și psihică își face simțită prezența. Modificările care apar la nivelul pielii în această perioada devin din ce în ce mai vizibile, în special la nivelul gleznelor și picioarelor se observă mai intens venele varicoase, la nivelul gâtului, față, brațe și piept sunt varice în „pânză de păianjen”. Mâncărimea pe abdomen, dar și pe tot corpul, apare ca o modificare fiziologică în sarcină. Trebuie să se facă distincție clară cu colestaza de sarcină, care în unele cazuri netratată sau nediagnosticată poate să complice evoluția sarcinii. Vergeturile de pe abdomen, sâni, fese, coapse, sunt din ce în ce mai proeminente, însă mama trebuie să țină cont că acestea se vor atenua sau vor dispărea după naștere, astfel că încă din perioada de lăuzie aceste vergeturi roșiatice sau movulii se vor transforma în dungi de culoare albă.
Text: Dr. Hetea Andreea Obstetrica-Ginecologie