Riscurile unei noi sarcini în perioada alăptării
Lactația poate oferi o protecție contraceptivă de aproximativ 90%. Asocierea unei alte metode contraceptive este indicată pentru o mai mare siguranță. În aceste cazuri, metodele de barieră sunt de preferat, deoarece nu au efect asupra lactației sau a calității laptelui. Condoamele și spermicidele pot fi folosite inițial, în timp ce metodele de barieră vaginală (diafragmă) se pot folosi după involuția aparatului genital feminin și necesită control periodic. La folosirea unor substanțe hormonale trebuie ținut seama de trecerea lor în laptele matern și apoi la făt. Se vor lua în considerare modificările echilibrului fluido-coagulant și ale factorilor de coagulare.
Este necesară identificarea femeilor cu risc mai mare de restabilire rapidă a ovulației și menstruației pentru indicarea metodelor contraceptive o dată cu reluarea activității sexuale, în scopul obținerii unei spațieri confortabile a nașterilor. Fecunditatea este scăzută în perioada post-partum, mai ales la femeile care alăptează.
Farmaciştii Catena recomandă crema anti-vergeturi Rilastil Stretch Marks care poate fi utilizată în timpul sarcinii, dar şi în perioada alăptării, fiind potrivită pentru toate tipurile de piele.
Când poate să apară o nouă sarcină?
Trebuie să știm că ovulația poate să apară la 4 săptămâni după naștere la femeile care nu alăptează și la 6-7 săptămâni la femeile care alăptează. Revenirea fertilității se instaleză la 6-7 săptămâni. Există și situația în care ovulația să fie prezentă și la 25 de zile după naștere, astfel că, la 30 de zile mămicile pot să aibă prima menstruație.
La 6 săptămâni după naștere, femeile care nu alăptează, aproape 15% dintre ele au ovulație și 40% au prima menstră, iar mămicile care alăptează, aproape 5% au ovulație și 15% au prima mentruatie după naștere. Această situație se modifică la 3 luni de la naștere, iar femeile care nu alăptează au ovulație cam în 40% din cazuri, în timp ce menstruația apare la aproape 65% dintre mame. Situația este puțîn diferită la mamele care alăptează, aproape 25% dintre acestea au ovulație și doar 45% dintre ele au menstre.
Sarcina poate să apară oricând după naștere, din această cauză cuplul care nu-și mai dorește pentru moment copii, este indicat să se protejeze pentru a evita un avort.
Cum ne protejăm de o sarcină pe parcursul alăptării?
Mama poate să ia contraceptive orale pe bază de progesteron după 6 săptămâni de la naștere, când s-a încheiat perioada de lăuzie fiziologică. Aceste preparate se iau continuu doar pe parcursul alăptării, la aceeași oră, fără pauză, sub îndrumarea medicului curant. Aceste pilule nu modifică secreția lactată nici cantitativ, cât nici calitativ și nu au efecte negative asupra fătului.
Contraceptivele locale pot fi foarte bine utilizate, fără inconveniente notabile. Alegerea unui mijloc contraceptiv în vederea obținerii unei eficacității maxime cu efecte negative minime, se realizează tinând cont și de vârsta femeii, caracteristicile stilului de viață ale femeii și a cuplului, incluzând și activitatea sexuală, nivelul socio-economic și cultură, precum și starea de sănătate. Particularitățile psihologice ale femeii și a cuplului stau la baza opţiunii individuale pentru un anumit mijloc contraceptiv. Adresabilitatea la serciviile de contracepție pe perioada alăptării și nu numai este dependentă de gradul informațional și educațional al cuplului, privind utilitatea contracepției, iar adeziunea la aceasta este dictată de relația medic-pacient.
Farmaciile Catena întâmpină mămicile, dar și femeile care se pregătesc să rămână însărcinate, cu un nou card, Mama și Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de până la 22%.