Iubirea inecata in alcool
Din cele mai vechi timpuri oamenii obisnuiesc sa consume alcool, mai ales ca o forma de socializare si de apropiere. Mesele festive, evenimentele, iesirile in oras sau vizionarile de meciuri aduc cu sine o cantitate mai mare sau mai mica de alcool.
Oamenii se reunesc pe fondul unei stari de bine si de placere. La fel se intampla si in cazul a doi oameni, barbat si femeie, care se simt atrasi unul fata de celalalt si care doresc sa se cunoasca mai bine.
Cea mai uzuala expresie folosita cu precadere de partea masculina este “Te invit sa bem ceva impreuna in oras!” Apoi urmeaza ca cei doi, sub influenta unui pahar sau doua care ii ajuta sa se detensioneze si sa se relaxeze, sa devina din ce in ce mai intimi.
Cand savoarea alcoolului devine viciu
Consumul moderat si ocazional de alcool ajuta la crearea unui ambient lipsit de inhibitii si anxietati. Insa, atunci cand se depasesc granitele unui consum ocazional si ponderat, alcoolul se transforma in viciu.
Alcoolismul sau “sindromul de dependenta alcoolica” este o boala primara si cronica. Evolutia sa este predictibila si progresiva, adesea putand fi fatala, si se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, constant sau periodic, prin preocuparea fata de alcool si consumul de alcool in ciuda consecintelor nefaste si a dereglarilor gandirii.
Din pacate, alcoolismul este o boala multifazica pentru ca afecteaza individul pe toate planurile – relational, familial, material, intelectual, social, profesional, emotional si al sanatatii – manifestandu-se in toate prin consecinte nefaste.
Miturile alcoolismului
Exista o serie de mituri legate de alcoolism, care fac parte din mecanismele de aparare la nivel individual si social, cum ar fi cele de negare si rationalizare.
- Exista o diferenta neta intre bautorul “normal” si alcoolic. Problema consta in aceea ca toti alcoolicii, cu putine exceptii, se cred bautori “normali”. In faza grava a bolii, se pierde controlul cantitatii baute si un prim pahar declanseaza impulsul nestapanit de a continua bautul, pana la intoxicatie.
- Se spune ca “oamenii beau pentru ca au necazuri”. De fapt, in majoritatea cazurilor este exact invers: necazurile apar din cauza bauturii.
- “Cand sunt sub influenta alcoolului, oamenii isi arata adevaratul caracter.” Este adevarat ca alcoolul conduce la dezinhibitie, dar starea de intoxicare cu alcool determina modificari ale vigilentei, cognitiei si chiar afectivitatii.
- “Bauturile naturale nu sunt daunatoare.” De fapt, ele conduc in aceeasi masura la alcoolism.
- “Alcoolul da putere”. Adevarul este ca alcoolul slabeste organismul, in niciun caz nu-l fortifica.
- “Alcoolul dezinhiba sexual”. Este adevarat ca o cantitate mica de alcool ajuta la dezinhibare pe plan sexual, insa consumat frecvent si excesiv are efect contrar asupra performantelor sexuale.
- “Alcoolul incalzeste”. De fapt, alcoolul amorteste o parte a senzorilor pielii, ceea ce te face sa nu simti frigul pe moment. Acesta este motivul pentru care multi alcoolici dorm linistiti iarna in zapada, parandu-li-se cald, si pana dimineata mor inghetati sau sufera degeraturi grave. Alcoolul elibereaza, este drept, caldura din interior, la nivelul pielii, care se incalzeste, antrenand de fapt o pierdere de caldura a organismului.
Grupurile de suport, un real ajutor
Specialistii nu pot prezice cu certitudine care dintre consumatorii de bauturi vor deveni alcoolici. Tratamentul alcoolismului se adreseaza personalitatii umane in toata complexitatea sa, tuturor domeniilor de viata si de comportament ale persoanei in cauza.
Deoarece dependenta psihica este o problema mai complicata, specialistii in domeniu fac parte din alte categorii profesionale decat in cazul bolilor clasice, cea mai importanta contributie la tratament o au psihologii, asistentii sociali si terapeutii formati in domeniul adictiilor. Rezultate notabile se obtin si in grupurile de suport de tipul Alcoolicilor Anonimi.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei