Contraceptie pentru libertatea ta - SexSafe

Horoscopul dragostei
in luna septembrie
berbec taur gemeni rac leu fecioara balanta scorpion sagetator capricorn varsator pesti
calculator ovulatie
calculator ovulatie

HPV si cancerul de col uterin

HPV si cancerul de col uterinPana la 80% dintre femeile active sexual se vor infecta cu HPV candva in cursul vietii. In ultima vreme ma nelinisteste raspandirea unui virus extrem de contagios, care poate duce la aparitia cancerului de col uterin, papilomavirusul uman sau HPV-ul.

HPV-ul poate fi contactat de orice femeie activa sexual, de orice varsta, clasa sociala, religie sau orientare politica, chiar si de tine. Cand ai facut ultima oara un test Babes-Papanicolaou?

Doamnelor, cancerul de col uterin poate fi prevenit prin depistarea la timp a infectiei cu papilomavirusul uman. Nu trebuie decat sa faceti controlul anual la ginecolog.

HPV este un virus extrem de contagios si infectia cu acesta este frecvent intalnita. Exista peste 100 de tulpini de HPV, infectiile produse fiind asimptomatice.

Aproximativ 40 de tulpini se transmit prin contact sexual, avand tropism pentru mucoasa genitala si pot fi clasificate in doua mari categorii: HPV oncogenice si HPV cu risc scazut.

Exista 15 tipuri de HPV care pot determina aparitia cancerului de col uterin, cele mai frecvente la nivel mondial fiind tipurile 16, 18, 45, 31. Tipurile 16 si 18 sunt responsabile de aproximativ 71,5% din cancerele de col uterin din Europa. Infectia persistenta cu tipurile oncogenice poate produce leziuni precanceroase intraepiteliale de grad inalt sau cancer de col uterin, in timp ce tipurile cu risc scazut pot provoca o serie de alte afectiuni benigne, vegetatii veneriene.

Cand apare cancerul de col uterin?

Boala apare cand infectia cu papilomavirusul uman devine persistenta si progreseaza spre cancer. Pana la 80% dintre femeile active sexual se vor infecta cu papilomavirus uman candva in cursul vietii, riscul persistentei infectiei crescand cu varsta. Infectia cu HPV apare frecvent la femeile tinere, active sexual, incidenta cancerului de col uterin fiind mai mare insa la femeile de peste 35 de ani, sugerand progresia lenta a infectiei virale catre cancer.

Conform datelor furnizate de Centrul de Calcul si Statistica Sanitara din Romania, peste 66% din noile cazuri de cancer depistate in 2005 au varste intre 35 si 55 de ani, si aproximativ 70% dintre decesele cauzate de cancerul de col uterin se inregistreaza la femeile cu varste intre 45 si 70 de ani.

Vaccinare si screening pentru prevenirea HPV-ului

In clipa de fata, vaccinarea anti-HPV este o realitate. Cancerul de col uterin nu apare in absenta infectiei HPV, de aceea vaccinurile care previn infectia cu HPV vor proteja, de asemenea, impotriva aparitiei acestei forme de cancer. Vaccinurile sunt acum disponibile pentru a proteja impotriva celor doua tipuri de HPV oncogenice cel mai des intalnite, tipurile 16 si 18, care determina, impreuna, aproximativ doua din trei cazuri de cancer de col uterin si numeroase anomalii ale testelor citologice.

Vaccinarea adolescentelor impotriva HPV 16 si 18, alaturi de screening-ul citologic pentru cancerul de col uterin la un interval de 3 ani, ar putea reduce incidenta cancerului de col uterin cu 94%, in comparatie cu lipsa oricarei interventii. Mai mult, vor reduce in mod semnificativ numarul anomaliilor detectate la testele de screening, anomalii care necesita supraveghere medicala in timp. Fiecare femeie care doreste sa fie vaccinata trebuie sa isi cumpere 3 doze de vaccin de la farmacie. Pretul aproximativ este de 4 milioane per doza.

Domnul Profesor Doctor Radu Vladareanu, sef al clinicii de Obstetrica si Ginecologie a spitalului Elias, iti ofera cateva lamuriri referitoare la papilomavirusul uman.

TONICA: Pe langa tulpinile care se transmit prin contact sexual, celelalte cum se transmit?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Exista cam 30 de tulpini cu tropism genital, adica au afinitate pentru aceasta zona si se transmit pe cale sexuala. Restul de 70 de tulpini au afinitate pentru alte zone ale organismului uman (pielea mainilor, corp, mucoasa respiratorie etc.) si se transmit prin contact direct.

TONICA: In afara de vaccin, cum ne putem proteja impotriva HPV-ului?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Fiind un virus cu transmitere sexuala, mijloacele de contraceptie de tip bariere (prezervativ) pot fi eficiente, dar nu 100%, dat fiind ca zona perineala si vulvara nu este protejata.

TONICA : Virusul se contacteaza doar daca exista in prealabil o rana pe col? Un col sanatos poate fi depistat cu HPV?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Rana pe col nu are neaparat legatura cu HPV. Anumite tipuri de “rani” pot predispune la fixarea mai rapida a virusului. Un col aparent sanatos poate gazdui virusul.

TONICA: In cat timp infectia cu HPV progreseaza spre cancer?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Cateva zeci de ani, de obicei. Poate fi vorba si de intervale mai scurte, dar tot sunt 5–10 ani.

TONICA: Care sunt variantele de tratament pentru infectia cu HPV?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Nu exista tratament 100% eficient pentru infectia cu HPV. In cea mai mare parte a cazurilor, organismul se debaraseaza singur de virus. Daca aceasta nu se intampla, se cheama ca femeia are o infectie persistenta cu HPV. In cazul in care sunt tulpini oncogene, care au determinat si modificarea citologiei Papanicolaou, este indicata rezectia unei portiuni din col (electrorezectie cu ansa, cu Laser, conizatie). Alte forme de tratament (ovule, cauterizare) nu exista.

TONICA: Dupa tratament, in cazul in care femeia are un partener stabil, este indicata vaccinarea anti-HPV?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Depinde cu ce tulpina a fost infectata. Vaccinul este indicat mai ales la acele femei care nu au luat niciodata contact cu virusul, de unde si ideea vaccinarii fetitelor. Poate fi uneori indicat si la femei care au avut o infectie cu un anumit tip viral, pentru a fi protejate impotriva celuilalt tip oncogen continut in vaccin.

TONICA: La cat timp dupa tratament femeia poate avea contact sexual?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Depinde de tratament. Dupa electrorezectie, cam la o luna, poate si mai devreme. Dupa conizatie, ceva mai tarziu, 6–8 saptamani. Oricum, dupa ce este vazuta de medicul ginecolog.

TONICA: Tratamentul pentru HPV afecteaza functiile reproductive?
Prof. Dr. Radu Vladareanu: Nu. Tratamentul pentru HPV nu afecteaza functiile reproductive.

 

Text: Ana Nicolescu

 
Horoscopul dragostei berbec balanta rac taur scorpion leu
gemeni sagetator fecioara varsator capricorn pesti
Sanatate
Rh-ul negativ
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Investigatiile ginecologice anuale
Dr.Carmen Negoescu-Gindac - medic specialist obsterica-ginecologie ...
Sanatate
Cistita cronica
Dr.Anca Paunescu - medic specialist - medicina generala - Clinica ...
Sanatate
Amniocenteza
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Factorii de risc in cancerul mamar
Dr.Irina Stelea-medic primar ginecolog-Centrul Medical Mediclass ...
Sanatate
Metode de reproducere umana asistata
Dr .Anca Moisa - medic primar obstetrica - ginecologie Spitalul ...
Sanatate
Sanatatea femeii cu Dr. Calin Adrian Boeru
Suntem cu totii in ziua de astazi mai preocupati de sanatatea noastra, ...
Sanatate
Analize pre-sarcina in reproducerea umana asistata
Dr.Anca Moisa, medic primar obstetrica – ginecologie, androlog, ...
Sanatate
Fibromul in sarcina
Conf.Dr.Monica Cirstoiu-sef sectie Obstetrica-Ginecologie III-S.U.U.B. ...
Sanatate
Unul din sase cupluri sufera de infertilitate
Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrica-ginecologie, Centrul ...
Lifestyle
Stefan Banica – Concert Extraordinar de Craciun 2017 15 si
Stefan Banica va continua si in acest an traditia Concertelor Extraordinare ...
Lifestyle
ADOR cu Loredana – un concert manifest la Sala Palatului, pe
Concert aniversar – 30 de ani de la lansarea albumului "Buna ...
Lifestyle
Laureatii Galei Tanarului Actor HOP 2017
Editia a XX-a a Galei Tanarului Actor HOP, desfasurata la Costinesti, ...
Lifestyle
Frumusetile Romaniei la Infofashion Festival 2017
Castelul Cantacuzino din Busteni a gazduit Spectacolul de Gala ...
Lifestyle
Spirit of Beauty - Romanian Infofashion Festival 2017
Infofashion Romania a organizat cea de-a XXVI-a editie a Romanian ...
Lifestyle
”Octav”, de Serge Ioan Celebidachi, va avea premiera mondiala
Filmul ”Octav”, in regia lui Serge Ioan Celebidachi, a fost ...
Lifestyle
Romanian Infofashion Festival - Spirit of Beauty® 2017
25 de evenimente nationale avand ca subiect impletirea dintre frumusete ...
Lifestyle
Spectacole invitate pe scena Galei HOP 2017, editia a XX-a
E limpede ca la Gala HOP se expun valorile teatrului tanar. E limpede ...
Lifestyle
“Vocea Dunarii…”, ascultata la Bucuresti si la Tulcea
In perioada 18 - 20 august 2017 s-a desfasurat la Bucuresti si ...
Lifestyle
Eveniment LIVE: Petrece o seara cu Marcel Iures la Grand Cinema
O seara cu Marcel Iures este un eveniment live - prezentat in Premiera ...