Factorii favorizanti pentru aparitia fibromului uterin
Fibromul uterin este cea mai frecventa tumora uterina benigna, monoclonala, care isi are originea in tesutul muscular neted. Apare adesea la femeile de varsta reproductiva si are capacitatea de a involua in perioada menopauzei. In literatura nu sunt mentionate cazuri de aparitie a fibroamelor in perioada prepubertara, dar sunt citate in mod exceptional cazurile in care aceste formatiuni apar in perioada adolescentei.
Contexul hormonal din timpul vietii reproductive feminine duce la aparitia mioamelor, care pot fi :
- intramurale – cu dezvoltare in grosimea miometrului;
- subseroase – cu dezvoltare spre fata externa a uterului;
- submucoase – se dezvolta spre cavitatea uterina pe care o amprenteaza.
Fibroamele, in procent destul de mare, de aproximativ 50-80%, pot fi asimptomatice la femeia de varsta fertila, adica nu provoaca dureri sau sangerari abundente (menstruatii care dureaza mai mult de 7 zile). Steroizii gonadali sunt implicati in stimularea cresterii si dezvoltarii mioamelor uterine. Mioamele nu reprezinta factori de risc pentru cancerul uterin si doar in cazuri extrem de rare se transforma in neoplasm.
Factorii de risc pentru formarea fibromului uterin:
- Rasa. Femeile de culoare au un risc de aproximativ trei ori mai mare comparativ cu femeile caucaziene de a dezvolta fibroame uterine. Ele au si o predispozitie catre aparitia mioamelor inca de la varste fragede.
- Sarcina si ciclul menstrual. Paritatea reprezinta un avantaj, astfel ca femeile cu mai multe nasteri au un risc mai mic de a dezvolta fibroame uterine. Aparitia menarhei inainte de varsta de 10 ani poate reprezenta un factor de risc in aparitia leiomiomatozei uterine. Polimorfismul factorului de trascriptie HMGA2 pozitiv este un marker care se asociaza cu menarha precoce.
- Fumatul nu se asociaza cu aparitia mioamelor, avand un efect protector asupra mucoasei uterine, fara a interveni in metabolismul estrogenilor.
- Administrarea de contraceptive orale, combinate cu doza mica, nu determina aparitia sau cresterea fibroamelor, fiind utilizate in siguranta.
- Alimentatia. Studiile recente au aratat ca un consum crescut de carne rosie se asociaza cu un risc mai mare de aparitie a fibroamelor, in timp ce o dieta bogata in vegetale scade riscul dezvoltarii acestora.
- Modificarile genetice. Predispozitia familiala are un efect protector sau dimpotriva in dezvoltarea fibroamelor.
- Consumul de alcool, in special de bere, determina o crestere a riscului de aparitie a fibroamelor la distanta.
Text: Dr. Andreea Hetea, Obstetrica-Ginecologie