Horoscop dragoste Fecioară – luna decembrie 2020
Fecioara
În prima jumătate a lunii decembrie, cei născuți în zodia Fecioară sunt mai interiorizați, mai întorși către trecut, iar șansele să înceapă ceva nou sunt minime. Saturn este planeta care le guvernează iubirea și se va uni cu Jupiter în Marea Conjuncție, aspect care le va cere nativilor să depună mai mult efort dacă-și doresc îmbunătățirea vieții sentimentale. În cuplu va fi vorba de mai multă responsabilitate, de maturitate, de o comunicare mai deschisă și mai sinceră dacă-și doresc continuitate. Cei care sunt singuri au șansa ca abia la finele lunii, susținuți de tranzitul lui Mercur, planeta comunicării și guvernatoarea lor, prin sectorul iubirii, să înceapă să flirteze, să fie mai deschiși dialogului, socializării.