Tulburarile de eliminare la copii sunt: enurezisul si encoprezisul.

Ce este enurezisul?

Emisiile involuntare si inconstiente de urina la copiii peste 5 ani, produse in lipsa unei cauze organice, poarta denumirea de enurezis. Copilul are un comportament de urinare inadecvat, el urinand in alte locuri decat toaleta, si anume: in chilotei sau in pat. Enurezisul este intalnit in proportie de 10-15% in cazul copiilor, iar la adulti, pana la 3%. In ceea ce priveste factorii psihologici determinanti ai enurezisului, amintim metodele rigide de educatie care pot induce copilului teama si anxietatea, expunerea fortata in cadrul colectivului de elevi, expunerea la conflictele din familie, expunerea la schimbari bruste de mediu, colectivitati, activitati, fiind astfel privat de o anume perioada de acomodare. Schimbari stresante in viata copilului mai sunt considerate si nasterea unui frate, divortul parintilor, problemele familiale, care ii provoaca acestuia sentimente de nesiguranta si de pierdere a atentiei si afectiunii parintilor.

Encoprezisul la copii

Lipsa controlului defecatiei in absenta unei cauze fizice, care apare la copii peste 4 ani, este numita encoprezis. Copilul are un comportament inadecvat de eliminare a scaunului in alte locuri in afara de toaleta: in chilotei, pe podea, in pat. Atat enurezisul, cat si encoprezisul cauzeaza frustrare si manie copilului, dar si parintilor, educatorilor sau supraveghetorilor care nu pot intelege de ce, cu toate eforturile lor de a invata copilul cu un comportament adecvat pentru toaleta, problemele de control intestinal persista. Bineinteles ca, odata aparute, aceste probleme creeaza sentimente de rusine copilului care murdareste patul si care stie ca acest lucru este sursa de umilinte, atentionari, pedepse sau batjocura celor din jurul sau. Aceste sentimente de rusine si vinovatie conduc la scaderea stimei de sine la copil.

Si in cazul encoprezisului, factorii psihologici tin de problemele in timpul invatarii mersului la olita sau toaleta, probleme familiale, probleme emotionale, comportamentul copilului avand uneori un scop, si anume de a atrage atentia parintilor sau afectiunea lor, de a se razbuna ca urmare a geloziei pe care o simte pentru fratele lui sau revolta impotriva metodelor rigide de educatie pe care nu le suporta. Pe langa dezvoltarea unei stime de sine scazute, copiii cu astfel de probleme se mai confrunta cu dificultati de concentrare, toleranta scazuta la frustrare, o slaba coordonare.

Ce pot face parintii?

• Problemele de incontinenta urinara si fecala presupun mai intai de toate o evaluare medicala realizata de medicul pediatru si mai apoi interventia unui psiholog sau psihiatru;

• Psihoterapia este de ajutor in astfel de cazuri si va include atat interventii asupra copilului, cat si asupra parintilor, acestia din urma trebuind sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor si ce metode sunt adecvate pentru educatie;

• De asemenea, este important ca parintii sa inteleaga suferinta prin care trece copilul, faptul ca acesta nu este fericit, ci afectat de ceea ce se intampla cu el, ca trece printr-o perioada destul de dificila cu temeri si jena fata de reactiile celor din jur, mai ales fata de colegi, prieteni si mai ales in situatiile cand este nevoit sa se deplaseze in locuri noi (excursii, vizite etc.) unde este aproape iminenta descoperirea dificultatilor cu care se confrunta;

• Abordarea in astfel de cazuri trebuie sa fie una deschisa, copilul fiind sprijinit sa depaseasca problema, nu pedepsit sau umilit. Pedepsele si umilirea ii pot cauza acestuia probleme de comunicare, izolare, depresie;

• Invatarea de catre parinti a unor metode terapeutice bazate pe recompensarea comportamentului pe care doresc sa-l consolideze la copilul lor (prin buline albe) sau metoda calendarului in care se pot bifa zilele in care copilul a reusit sa isi controleze comportamentul de eliminare, de mers la toaleta si sa incurajeze copilul pentru fiecare reusita, fiecare eveniment pozitiv este laudat, copilul fiind fericit ca a reusit sa rezolve problema;

• Evitarea panicii si a preocuparilor exagerate de control al patului in timpul noptii care pot speria copilul si mai rau; evitarea criticilor si a pedepselor;

• Oferirea unui timp de calitate copilului, in sensul ca acesta trebuie sa simta atentia, afectiunea ambilor parinti, integrarea in activitati de familie armonioase, petrecerea in natura a timpului liber, exercitii fizice etc.;

• Evitarea sfaturilor din exterior − rude, prieteni sau bunici – care pot interpreta gresit aceste probleme ale copilului.

Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog