Dragostea la prima vedere, intre iluzie si realitate
Fiori pe sira spinarii, fluturasi in stomac, valuri de caldura, inrosiri bruste si repetate, insomnie, lipsa poftei de mancare…Va suna cunoscut? Ei bine, asa incepe totul… A te indragosti la prima vedere este un lucru cat se poate de natural si firesc. Este ceva mirific, mai mult decat minunat. Dintr-odata te simti cea mai norocoasa si speciala persoana din lume.
Riscul anularii oricarei urme de discernamant
Crezi ca nimeni si nimic nu poate rezista „iubirii voastre”. Extazul acelor clipe anuleaza pe o perioada limitata de timp orice urma de discernamant in ceea ce priveste realitatea celui de care te-ai indragostit. Insa pana acum, tot ceea ce am exprimat nu face decat sa descrie emotia indragostirii. Acest tip de „iubire” este intens si stralucitor, dar si efemer, asemeni unui foc de tabara. Iubirea adevarata se construieste cu multa truda si sudoare in timp. Intr-adevar, aceasta iubire nu este la fel de entuziasta si spectaculoasa, dar detine alte atribute atat de ravnite ca stabilitatea, linistea, echilibrul sau profunzimea nespecifice experientei indragostirii.
Magia primei intalniri
Atunci cand doi oameni, barbat si femeie, se intalnesc pentru prima data, se pot placea sau nu in functie de proiectiile pe care le fac unul asupra celuilalt. Daca proiectiile sunt de natura pozitiva, adica fiecare recunoaste inconstient in celalalt anumite trasaturi proprii considerate a fi calitati, atractia dintre cei doi este iminenta. In cazul proiectiilor negative apare o reactie de respingere mutuala. Astfel, este probabil ca la prima vedere sa recunoastem in celalalt ceva special care sa ne incante si sa ne cucereasca.
Ideal ar fi sa nu ne lasam invaluiti de magia primei intalniri, pentru ca riscam sa pierdem din vedere multe alte aspecte importante de observat si de evaluat din realitatea celuilalt. Acaparat de prima impresie, risti sa-ti traiesti intr-un mod fantasmatic dragostea la timpul trecut, fara a realiza ceea ce se petrece in relatia ta de cuplu acum. Prizonierul unei astfel de perceptii se va elibera atunci cand emotia indragostirii se va disipa si diferenta dintre fantasma si realitate va redeveni clara.
Costurile energetice ale unei astfel de experiente sunt destul de ridicate. Deziluzia si suferinta aferenta sunt mari consumatoare de energie afectiva. Este posibil sa te trezesti intr-o buna zi cu rezervoarele emotionale golite si sentimentul de vid interior resimtit este coplesitor de dureros.
Cautatorii de noi experiente de amor
Mai exista o categorie de persoane care cauta mereu noutatea si mirajul in jurul lor. Este foarte lejer in astfel de situatii sa se confunde dragostea la prima vedere cu dragostea adevarata.
Dezavantajul acestei categorii de persoane este ca pierde esenta iubirii reale si mature. Nu te lasa prada primei impresii. Oricat de intuitiv ai fi, esti om, iar oamenii sunt supusi greselii. Cauta sa descoperi ce se ascunde in spatele aparentelor, acolo unde salasluieste adevaratul univers launtric al celuilalt.
Text: Ioana-Corina MARCU,
Consilier psihologic experientialist sub supervizare – Formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei
E-mail: