Decorul perfect pentru sex
Seara perfecta, iubitul perfect, dar cum ramane cu atmosfera din dormitor? Incearca sa te abati putin de la decorul obisnuit al dormitorului conjugal si sa-ti surprinzi partenerul cu romantismul tau. Totul se rezuma la gesturi marunte, improvizatie si dorinta de a-i realiza fanteziile, atat lui, cat si tie. Ideile pentru decor sunt numeroase, insa te sfatuiesc sa cauti ceva care sa va reprezinte, sa fie confortabil si sexy in acelasi timp si care sa va scape de inhibitii. Dormitorul este, fara indoiala, sanctuarul sexului si cea mai importanta incapere pentru un cuplu, tocmai de aceea cuibusorul vostru de nebunii trebuie “sa respire” pasiune, dorinta, placere, intr-un cuvant iubire. Iata cateva sugestii:
Lenjeria de pat va aduce impreuna
Decorul patului joaca un rol deosebit in demersul tau de a-ti invita iubitul in “cursa” de nebunii. Satinul si matasea sunt materialele castigatoare in ceea ce priveste invitatia la amor. Daca planuiesti o noapte la intensitate maxima, opteaza pentru culorile dramatice in nuante de rosu, violet, visiniu, albastru electric sau negru lucios. Rozul prafuit, tonurile de gri, bejurile, ivory sau albul ilustreaza perfect latura sofisticata a romantismului.
Sex la lumina lumanarii
Lumina difuza are capacitatea de a stimula toate simturile si de a induce starea de relaxare totala a corpului. Lumanarile amplasate strategic, pe podea sau chiar in pat, va vor destepta usor pasiunea si dorinta sexuala si vor completa perfect tabloul magic al unei nopti in doi.
Sex pe acorduri muzicale
Righteous Brothers, George Michael, Joe Cocker, Bryan Adams sau Stevie Wonder iti pot servi ca inspiratie pentru marea petrecere ce urmeaza a se desfasura intre asternuturi. Muzica ambientala are puteri magice in ceea ce priveste stimularea dorintei sexuale in cadrul preludiului “ca la carte”.
“Artificii” in dormitor
Aceasta este seara ta, “seara altfel” cu care vrei sa-ti incanti partenerul, si pentru asta asigura-te ca ai pus la punct toate detaliile decorului magic. Si cum masajul face parte din peisaj, uleiurile parfumate si cu aroma afrodisiaca transforma masajul erotic intr-un preludiu cu scantei. Petalele de trandafir presarate in jur, platoul cu fructe exotice invelite in ciocolata sau frisca si cupele de sampanie vor aduce extazul in dormitorul vostru.
Demonstreaza-ti sex-appel-ul!
Decorul bine pus la punct garanteaza succesul, insa tu esti cea care joaca rolul principal. Atat atitudinea, cat si aspectul fizic sunt detaliile care vor face diferenta in marea ta noapte. Desi iubitul tau te prefera dezbracata, intotdeauna cadoul ambalat perfect este mai atragator. Opteaza pentru lenjeria din matase sau dantela si nu uita de portjartier sau dresurile plasa. Atitudinea de diva si dorinta de a fi satisfacuta sunt cele mai importante detalii.
Text: Alexandra Lupu