Cum tratam enurezisul la copil?
Enurezisul este caracterizat de pierderea involuntara de urina la un copil mai mare de 4-5 ani. Pana la aceasta varsta, se presupune ca exista deja control sfincterian vezical corect. Controlul vezical corect apare atunci cand cel mic constientizeaza senzatia de vezica urinara plina, impreuna cu necesitatea sau dorinta de a stoca urina pana in momentul potrivit pentru mictiune.
In functie de momentul zilei, exista enurezis diurn, nocturn sau mixt. In cazul in care copilul nu a reusit niciodata pana la varsta de 4-5 ani sa stapaneasca controlul sfinterului vezical, atunci enurezisul este primar. Daca enurezisul apare la minimum 6 luni de control invatat, atunci enurezisul este de tip secundar. In functie de prezenta sau absenta altor simptome, enurezisul este complicat, respectiv necomplicat. Cel mai des intalnit este enurezisul nocturn, secundar, necomplicat.
Printre cauzele enurezisului se numara:
- Predispozitia genetica, studiile raportand ca aproximativ 70% dintre copiii cu enurezis au un parinte care, la randul sau, a avut probleme similare.
- Imaturitatea centrului de trezire din creier. La unii copii, centrul din creier responsabil de intreruperea somnului, adica de trezire, nu reuseste sa se activeze in acelasi timp cu aparitia stimulului dat de umplerea vezicii urinare.
- Hiperreactivitatea vezicii urinare. Exista copii care urineaza des si putin cantitativ in timpul zilei, astfel negolindu-si complet vezica urinara. Reziduul urinar va fi eliminat in timpul noptii.
- Productia in timpul noptii a unei cantitati crescute de urina.
- Factori psihici.
- Anomalii de functionare a vezicii urinare si a tractului urinar.
Diagnosticul si tratamentul enurezisului
Diagnoticul de enurezis se obtine in urma unor investigatii simple (istoricul copilului, examen fizic, analiza urinii) si, la nevoie, investigatii imagistice suplimentare.
In ceea ce priveste tratamentul, el va fi recomandat de catre medicul nefrolog pediatru si se va tine cont de varsta copilului si de complexitatea enurezisului. Tratamentul se imparte in doua mari ramuri: nemedicamentos si medicamentos.
Tratamentul nemedicamentos se bazeaza pe mai multe principii de terapie. Terapia motivationala presupune o serie de sarcini adresate atat copilului, cat si familiei. Copilul este incurajat sa noteze sau sa discute cu parintii despre noptile in care uda patul. Parintii sunt sfatuiti sa restrictioneze consumul de lichide al copilului in apropierea orei de somn si sa roage copilul sa isi goleasca vezica urinara inainte de somn. Este foarte important ca membrii familiei sa nu dezvolte atitudini ostile sau sa forteze copilul in procesul de invatare a acestei rutine. Procesul este unul de durata si presupune rabdare si intelegere. Exista si posibilitatea aplicarii unei terapii conditionale, care are la baza semnalizarea printr-o alarma a momentului mictiunii, copilul dezvoltand in timp un comportament de tip reflex vizavi de mictiune.
In cazul copiilor cu varsta peste 8 ani, la care terapiile nemedicamentoase, simple sau combinate, nu dau rezultatele asteptate, se opteaza pentru asocierea medicamentelor, impreuna cu terapiile deja incercate. Exista mai multe posibile medicamente, fiecare dintre ele fiind intotdeauna administrat doar la stricta indicatie a medicului nefrolog pediatru.
Terapia nemedicamentoasa are rata de succes de aproximativ 70% atunci cand este implementata corect, treptat, cu rabdare si cu sustinerea deplina a familiei. Enurezisul este un motiv de stres si rusine pentru copil, el culpabilizandu-se deseori. Familia va participa la sedinte de terapie sau va fi incurajata sa discute deschis despre temerile, supararile si nevoile emotionale ale copilului. Ingrijitorii (bona, educatoare etc.) vor fi notificati in legatura cu problemele si tratamentul – rutina si disciplina mictionala a copilului – pentru a putea fi de ajutor.
Text: Dr. Alexandra Barzan, medic pediatru