Confuzia comunicarii in cuplu, un obstacol greu de depasit
Un model de comunicare ineficient
Adesea se intampla ca cei doi parteneri sa incerce sa comunice. Important este cum! Probabil ca ei incearca sa spuna ceea ce observa, ceea ce gandesc, cum se simt, dar nu spun ceea ce au nevoie de fapt.
De exemplu, atunci cand El se intoarce acasa si nu are chef de vorba, Ea ii poate spune: „Te-ai intors acasa de aproape o ora si nu scoti niciun cuvant. Presupun ca esti furios si ma tem ca am gresit cu ceva.”
Insa, dincolo de a spune ceea ce gandesti si cum te simti, este important sa spui si ceea ce iti trebuie.
In exemplul de mai sus exprimarea nevoii Ei nu exista. Ce doreste Ea? Poate vrea sa fie asigurata ca nu a gresit, sau poate ca vrea conversatie, sau poate simte nevoia sa plece etc.
Explicatii „plauzibile”
In realitatea de zi cu zi, observatiile, gandurile, emotiile, nevoile sunt prezente impreuna ca intr-o experienta unitara. Din pacate, aceasta experienta este fragmentata fie in actul autoconstientizarii, fie in actul comunicarii.
Cu alte cuvinte, desi experienta este completa, niciunul dintre noi nu este pe deplin constient de ea. Ne putem da seama de ceea ce gandim, dar nu ne putem da seama de ceea ce simtin si ce nevoi avem. Sau ne putem da seama de trairile si dorintele sau nevoile mele, dar, dintr-un motiv sau altul, nu le comunicam.
De exemplu, El se simte dezamagit, dar nu vrea ca Ea sa devina constienta de aceasta vulnerabilitate. Sau El o dispretuieste, doar ca imaginea pe care si-a creat-o exclude astfel de trairi „negative”.
Anxietatea mesajelor partiale
Mesajele partiale creeaza confuzie, anxietate si neincredere la nivel de orice relatie. Noi toti simtim ca lipseste ceva din peisaj, dar nu realizam ce. Emotiile si sentimentele cu care oamenii vin in contact de cele mai multe ori ii sperie prin prisma necunoscutului. Comunicarea in astfel de conditii este dificila. Atat de dificila incat uneori se ajunge la „Nu pot comunica cu El” sau „Nu reusesc sa ma inteleg cu Ea”.
Astfel de afirmatii sugereaza faptul ca responsabilitatea esecului comunicarii se imparte in doi. Cea mai simpla solutie este ca fiecare dintre parteneri sa aiba grija sa transmita cat mai fidel mesajul sau si fiecare sa fie deschis pentru a primi in interiorul sau experienta partenerului.
Confuzia mesajelor contaminate
Un mesaj contaminat, la fel ca si cel partial, este alienant si profund nesanatos. Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba va propun urmatoarea situatie: Un cuplu se pregateste sa plece in vizita la parintii partenerului. El ii spune: „Iar ti-ai luat rochita asta scurta!”. In spatele acestei afirmatii exista un adevarat mesaj desfasurat pe care Ea nu-l primeste.
Observatia: „Vad ca ti-ai luat rochita aceea scurta care data trecuta a starnit discutii.”
Gandul: „Stii bine ca parintii mei sunt mai conservatori si am impresia ca o faci inadins.”
Emotia: „Ma tem ca ai mei vor crede ca nu am niciun cuvant de spus in relatia noastra.”
Nevoia: „Vreau sa-ti pese mai mult de sentimentele celor din jur si sa te imbraci altfel.”
Raspunsul ei probabil ca va fi: „Care-i problema ta?”pe un ton ascutit, care exprima, de fapt, nevoia ei ca el sa-i spuna in fata care e problema in legatura cu rochita sa. Emotia din spatele mesajului ei este una de enervare prin prisma faptului ca nu i se comunica direct mesajul si ceea ce il deranjeaza pe el.
Comunicarea eficienta este aristocratica. Ea se naste din generozitatea unor persoane care au disponibilitate si deschidere catre observatii, ganduri, emotii si nevoi, toate sub acelasi soare.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei