Ce ar trebui sa invatam din “50 Shades of Grey”
Pelicula “50 Shades of Grey” este un film artistic realizat dupa cartea cu acelasi nume, scrisa in 2011 de E.L. James, care frapeaza publicul prin scenele provocatoare erotice. Scene sexuale ce cuprind atingeri, senzualitate, dar si sadism, imbraca subiectul care este bazat pe faptul ca o studenta inca virgina cedeaza in fata sarmului si a practicilor sexuale propuse de un miliardar. Se pare ca aceste productii cinematografice proiectate la limita dintre erotic si pornografic atrag, prin comercializarea lor, incasari uriase. Interesul publicului pentru astfel de productii este foarte ridicat. Nu putem sa stim ce anume intereseaza publicul mai mult – scenele erotice sau combinatia de practici sexuale care implica robia, disciplina, dominarea, supunerea, sadismul sau masochismul, trasaturile accentuate ale personalitatii miliardarului; certe sunt cifrele vizualizarilor si incasarilor. Subiectul contrariaza cumva si, totodata, este interesant, deoarece alegerea unei fete tinere de a se lasa cucerita de un barbat cu reputatie, care ii propune in mod clar o relatie sexuala incarcata de bizarerii, si nu de iubire, este neobisnuita.
In viata reala, oare nu avem cazuri asemanatoare?
Raspunsul la aceasta intrebare ar include atat fascinatiile sadomasochiste, cat si relatiile cu barbatii care au o anume reputatie, un stil de viata disciplinat sau calitati de lider, care devin atragatori prin aceste trasaturi. Preferintele femeilor pentru barbatii cu statut socio-profesional inalt se cunoaste de mult timp. In general, o pozitie de lider, o pozitie inalta in plan social, este castigata de acei barbati impunatori si combativi, ce manifesta un control riguros asupra actiunilor personale, cat si a celorlalti, pe care incearca sa ii supuna. Puterea atrage. Dar si agresivitatea asociata puterii? Se cunoaste faptul ca femeile sunt atrase de barbatii curajosi, tocmai din nevoia de protectie si de siguranta. Curajul, indrazneala, increderea in sine sunt calitati care cuceresc cam dintotdeauna foarte usor inimile femeilor. Barbatii dominanti sunt atractivi, insa agresivitatea inspira teama si, in general, relatiile intime nu rezista in astfel de contexte. Pe termen scurt insa, aceste relatii pot fi destul de intense, consumand fascinatii bizare. Posesivitatea si atitudinea dominatoare a unor barbati par sa atraga unele femei, care accepta, totodata, si celelalte accentuari ale personalitatii acestuia: narcisismul, egoismul, inclinatiile sadice sexuale. Neconventionalul devine puternic excitant uneori, insa nu pe termen lung. Pe cat de excitant este la inceput, pe atat de producator de panici si temeri poate fi. Teama de abandon, teama de agresivitate, remuscarile, vinovatia, pierderea increderii in sine sunt stari diferite ce apar in cazurile de submisivitate si acceptare a unor astfel de comportamente sexuale, pana la urma. Exista, de asemenea, alegeri diferite in astfel de cazuri, iar unele femei aleg chiar sa ramana si sa isi continue viata langa acesti barbati. Contrariante sunt astfel de realitati, precum si cartea si filmul “50 Shades of Grey”.
Text: Psiholog Ionela-Janina Sabou
Foto: google.com