Contraceptie pentru libertatea ta - SexSafe

Horoscopul dragostei
in luna mai
berbec taur gemeni rac leu fecioara balanta scorpion sagetator capricorn varsator pesti
calculator ovulatie
calculator ovulatie

9 sfaturi care te ajute să fii eficient când lucrezi de acasă

Sunt foarte mulți oameni care, în lumina evenimentelor legate de pandemia COVID 19, sunt nevoiți să lucreze de acasă; majoritatea ajung să își dea seama că nu este atât de ușor cum poate părea la prima vedere. Realizează pe parcurs că nu sunt suficient de organizați, că nu reușesc să își facă un program sau o strategie care să dea rezultatele așteptate.

Indiferent dacă e o zi în care nu mergi la birou sau ești freelancer, există o posibilitate destul de mare să nu poți termină la timp sarcinile pe care ți le-ai propus. Pur și simplu nu te poți aduna sau simți că nu ai destulă energie să începi. Desigur, avantajul lucratului de acasă îl constituie tocmai faptul că îți poți organiza programul în funcție de propriile nevoi; doar că, uneori, eficientă nu este chiar cea la care sperai.

1. Nu rămâne în hainele cu care dormi

Cel mai bine este să îți faci un dus și să iei micul dejun după ce te trezești, apoi să te îmbraci și să te apuci de treaba. Foarte important: nu stă în hainele cu care dormi, pentru că vei fi puțiîn mai relaxat decât trebuie. Fă-ți o listă cu prioritățile pentru ziua respectivă, indiferent dacă folosești o agenda sau o aplicație.

2. Alege un spațiu și organizează-ți biroul

Ideal ar fi să te organizezi într-o camera în care să nu se întâmple alte activități, camera în care să ai un birou sau o masă pe care să îți poți pune laptopul și ce alte instrumente mai folosești. Poți chiar să închizi ușa camerei respective pentru a nu fi tentat să te ridici foarte des de la lucru.

3. Stai departe de ceea ce te-ar putea distrage, dar nu munci în plus

În primul rând nu te mai gândi la serialul preferat și nici nu lasă televizorul pornit, indiferent de program. Pe de altă parte, încearcă să nu rămâi blocat în ceea ce ai de făcut doar pentru că ai o poziție comodă. Trebuie să iei 5 minute de pauză la 25 de minute lucrate.

4. Nu este recomandat să stai mult pe scaun

Și asta pentru că vei ajunge la un moment dat să ai probleme cu coloana. E bine să ai grijă din timp de acest aspect dacă vrei să ții la distanță kinetoterapia, fizioterapia sau masajele. Ridică-te de la masă de lucru și mișcă-te prin casă, ieși câteva minute într-un parc din apropiere dacă te ajută.9 sfaturi care te ajute să fii eficient când lucrezi de acasă

5. Întocmește-ți un program și ține-te de el

Cel mai bine este să îți faci programul de lucru în funcție de clienții și partenerii tăi sau în funcție de cerințele angajatorului. Chiar dacă ți se pare mai convenabil pentru ține să lucrezi între anumite ore, nu uită de programul de lucru al celorlați care sunt implicați în activitatea respectivă.

6. Evita mâncarea nesănătoasă

Când ești acasă ai frigiderul aproape și asta poate fi riscant. Nu trebuie că la fiecare pauză pe care o faci să iei și o mică gustare, mai ales dacă este una nesănătoasă. Ideal ar fi să ai la îndemână cât mai multe fructe și legume.

7. Nu îți pierde timpul cu social-media

Greu de respectat, dar cu cât stai mai mult timp pe Instagram, Facebook sau Youtube cu atât pierzi mai mult timp prețios pe care l-ai putea folosi pentru a termină mai repede sarcinile de serviciu înainte că oboseală să își spună cuvântul și să nu mai ai chef de nimic.

8. Menține o comunicare eficientă cu colegii și cu clienții

Senzația de singurătate poate fi pe placul unora dintre noi, dar nu al tuturor, mai ales dacă este vorba despre o perioada mai lungă de timp. Încearcă să păstrezi contactul cu oamenii și nu doar prin intermediul emailului. Poți vorbi la telefon, este o adresare mai directă și personală. Poți încerca inclusive să lucrezi dintr-o cafenea sau dintr-un parc, atâta timp cât nu sunt foarte mulți oameni în preajma care să te distragă constant.

9. Rezervă-ți timp să te odihnești și să te relaxezi

Când simți că nu mai poți să te concentrezi, că ți-a obosit privirea și că nu mai poți urmări coerent cuvinte sau imagini, este momentul să te oprești. Ai grijă să menții un echilibru cu ajutorul pauzelor iar când se termină programul deconectează-te total și relaxează-ți mintea și corpul în felul care te ajută și îți face plăcere.

Horoscopul dragostei berbec balanta rac taur scorpion leu
gemeni sagetator fecioara varsator capricorn pesti
Sanatate
Infecția cu HPV
Infecția cu HPV este principala cauza pentru cancerul de col uterin, ...
Sanatate
Vitaminele in sarcina
În majoritatea cazurilor, imediat după momentul în ...
Sanatate
Infertilitatea, o problema moderna cu un parcurs anevoios
Aproximativ 1 din 4 cupluri se confrunta cu problema infertilitatii”, ...
Sanatate
Importanta colposcopiei
Dr.Irina Stelea - medic primar obstetrica si ginecologie, competenta ...
Sanatate
Amniocenteza
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Cui ii e frica de sexualitate, cu Vintila Mihailescu
    Citeste mai mult ...
Sanatate
Rh-ul negativ
Prof.dr.Radu Vladareanu-sef Clinica de Obstetrica si Ginecologie ...
Sanatate
Investigatiile ginecologice anuale
Dr.Carmen Negoescu-Gindac - medic specialist obsterica-ginecologie ...
Sanatate
Cistita cronica
Dr.Anca Paunescu - medic specialist - medicina generala - Clinica ...
Sanatate
Factorii de risc in cancerul mamar
Dr.Irina Stelea-medic primar ginecolog-Centrul Medical Mediclass ...
Lifestyle
Cristian Mungiu, director AIFF: Pregătim un festival de film
În plină pregătire a festivalului de film american AIFF, ...
Lifestyle
Liviana Tane: Poveștile sunt esența umanității
M-am întâlnit cu Liviana Tane cu câteva zile ...
Lifestyle
Andrei Crăciun(II) : Cred în compasiune, bunătate și iubirea
In istoria umanitatii, poetii au fost adesea cei care au strigat ...
Lifestyle
Sănătate zi de zi!
Avem nevoie în orice zi să ne cunoaștem bine trupul și ...
Lifestyle
Catena sarbatoreste femeia
Primele raze de soare primăvăratice le-au deschis colegilor noștri ...
Lifestyle
Florin Chirițescu: Flamenco îți dă puterea de a fi tu!
Flamenco e mai mult decât un dans. Flamenco e spirit. Flamenco ...
Lifestyle
Totul va fi bine! Paste fericit!
Gânduri bune, iubire și sănătate ne urează și Nico, ...
Lifestyle
Scăpați de stres cu exerciții fizice regulate!
Tonifierea gambelor, coapselor, a fesierilor și a musculaturii ...
Lifestyle
CATENA sponsor principal al Festivalului Național de Interpretare
Sala ”Ion Baciu” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” ...
Lifestyle
Fitness pentru musculatura cuplului!
Sub îndrumarea antrenorului de fitness continuăm exercițiile ...
Politica de confidentialitate