7 intrebari pe care sa le pui daca vrei sex de calitate
Sunt „acele” intrebari care iti vor schimba pentru totdeauna viata sexuala. Pentru a avea o viata sexuala picanta si implinita este esential sa fii sincer in legatura cu dorintele tale reale. Odata ce ai ajuns sa stii exact ce vrei la acest capitol, sansele tale de a obtine acel ceva cresc considerabil. In plus, explorarea propriilor fantezii iti poate dezvalui lucruri interesante despre adevaratele tale dorinte.
Desigur, atunci cand iti este clar ce iti doresti, trebuie ulterior sa impartasesti aceste dorinte si partenerului/partenerei. Acest pas poate sa sperie pe multi dintre noi. Majoritatea cuplurilor vorbesc rareori despre sex, discutand foarte putin deschis despre dorintele pe care le au. Dar daca puteti atinge un nivel superior de comunicare deschisa cu iubitul/iubita, viata voastra sexuala are sanse de a se imbunatati simtitor.
Planificarea nu presupune lipsa spontaneitatii
Ganditi-va ca programati o excursie intr-un oras in care nu ati mai fost. Daca ati avea numai doua zile sa explorati orasul, v-ati duce acolo pur si simplu si ati hoinari? Sau v-ati planui din start ce vreti sa vedeti si ati proceda conform programului? Planificarea nu presupune lipsa spontaneitatii, ba chiar creste sansele ca lucruri frumoase sa vi se intample. Daca va place mancarea, va interesati cand este deschisa cea mai apropiata piata. Daca va place arta, va interesati unde sunt muzeele. Acelasi lucru este valabil si pentru latura erotica a vietii voastre. Puteti sa faceti sex si fara a avea un plan, evident, pur si simplu sperand ca veti fi satisfacuti. Dar mai exista si posibilitatea de a deveni constienti de ceea ce va doriti sa experimentati cu adevarat si de a face pasii necesari in directia respectiva, catre o viata sexuala lipsita de probleme.
Abordati discutiile despre sex cu o atitudine curioasa
Incercati sa abordati discutiile pe teme sexuale cu o atitudine curioasa, cu mintea cat mai deschisa, si incercati sa nu va transformati in „judecatori”. Puteti avea aceste conversatii la o plimbare, la cina sau intr-o excursie. Indrazniti sa vorbiti despre sex ori de cate ori aveti un moment impreuna si sunteti singuri. Iar daca sunteti noi printre cei care-si impartasesc dorintele, iata cele 7 intrebari pe care sa le puneti partenerului/partenerei:
- Ce fel de masaj corporal preferi? Cel mai usor sau cel mai apasat?
- Care parti ale corpului tau preferi sa fie atinse mai des?
- Ce fel de „atentie” de zi cu zi te face sa te simti mai iubit?
- Ce ti-ai dorit intotdeauna sa incerci dar nu ai facut pana acum?
- Ti-ar placea sa fii legat la ochi sau de maini sau sa fii tu cel care leaga?
- Ce ai incercat cand erai mai tanar si n-ai mai facut demult?
- Exista vreo scena in vreun film, care chiar sa te excite?
Cel mai important lucru este sa aveti conversatii relaxate si prietenoase despre sex. Cu cat veti vorbi mai mult in cuplu despre acest subiect, cu atat mai liberi va veti simti si cu atat mai sinceri veti fi atunci cand va veni momentul sa cereti explicit ceea ce va doriti.
Citeste si 33 de intrebari „obraznice” care va vor excita pe amandoi
Text: Ionut Solescu
Sursa: yourtango.com